fbpx

Logo – importanta si proces realizare

septembrie 24, 2020
Posted in Newsletter
septembrie 24, 2020 Alexandra Scutaru

Despre branding mai povestim şi în alte articole, aici despre logo.

Ce este, importanţa lui, tipurile de logo şi procesul de realizare in my house, ADA.

Să scăpăm de prima confuzie. Ce NU este logo-ul? Nu este brand. A nu se confunda. Brand-ul “e mai multe” şi te ajută să îţi spui povestea într-un mod cât mai autentic şi diferit.
Buun, back on track.
Logo-ul este un element grafic care ajută publicul să identifice brand-ul. Este cel mai vizibil element al acestuia şi fără el, business-ul nu poate exista. În funcţie de cum e construit ajută sau nu.
Dacă te întrebi “ce o fi aşa important la el” îţi propun un mic exerciţiu.
Ridică privirea din ecran/monitor şi priveşte în jur, câte branduri poţi identifica? Unul e sigur în faţa ta (eu am Lenovo, dacă eram pe mobil era Apple). Această identificare vine prin intermediul logo-ului.

Un logo relevant, puternic şi aplicat corect va atrage atenţia şi va rămâne în memoria utilizatorului.

Un logo bun musai să bifeze următoarele aspecte:
Relevanţa – din nou, nu e suficient să fie frumos estetic, trebuie să fie relevant. Implică şi arta, pentru că ai nevoie de armonie, echilibru şi estetică, dar înainte de orice logo-ul este un element strategic.
Simplitate – uşor de înţeles şi reţinut. Simplitatea nu se referă strict la numărul elementelor vizuale sau la stilul lui (mai jos despre tipurile de logo). Deci nu te limita la un icon, sau un cuvânt crezând că asta înseamnă simplu.
De cursă lungă – cu alte cuvinte să treacă testul timpului. Nu recomand schimbarea logo-ului decât în cazul unui rebranding din motive clare şi studiate. Ai nevoie de un logo care să fie valabil şi peste zeci de ani, care să nu fie alterat de curentele de design ale momentului.

Tipuri de logo.

Exisă multe feluri de a grupa logo-urile, multe tipologii.
Simplificat, vorbim despre:

Text: acesta reprezintă, de regulă, numele companiei. Trebuie ales un font reprezentativ, dar care să nu îngreuneze sub nicio formă recunoaşterea mesajului. Daca numele este unul prea lung, atunci se poate opta pentru o abreviere (ex. ADA – Alexandra Digital Advertising, dacă nici ăsta nu e lung…:D )
Simbol: este reprezentat de un element grafic sau de o imagine. Insă, acesta este adesea o opţiune bună atunci când o companie se bucură deja de un nivel ridicat de recunoaştere; important- simbolul trebuie să fie unic.
Text + simbol: Este o varianta populara si extrem de apreciată; compatibilitatea dintre text si imagine este necesară.

Cum realizez eu un logo?

Cu aprofundare, empatie, înţelegere şi multe draft-uri.
Totuşi, până la prima ciornă avem ceva de mers:

Pasul 1: Briefing

Vei primi din partea mea un chestionar pe care să notezi detaliile necesare pentru crearea logo-ului. Dacă nu-ţi plac chestionarele ,poţi să-mi scrii şi un mail simplu, pe baza lui. Dar musai să cuprinzi toatele detaliile menţionate în chestionar. Acest pas e crucial pentru a te cunoaşte pe tine, aşteptările tale şi , cel mai important, de a-ţi cunoaşte brand-ul. Ne bazăm, din nou, pe strategia de brand.

Pasul 2: Research & Guidelines
Partea de cercetare a publicului, a concurenţei (pentru a ne asigura că realizăm ceva diferit dar şi descoperim acele puncte cheie pentru a fi relevanţi pentru public). Tot aici stabilim şi prin ce este diferit brandul şi cum transpunem asta în cuvinte + imagini.

Pasul 3: Idei, concept, ciorne
Schițele preliminare au un rol important în proiectarea unui logo eficient. Aceasta este etapa la care “stau” cel mai mult, spre deosebire de oricare altă etapă a procesului. Schiţele sunt atât pe format fizic, din creion, cât şi digital. Înainte să lucrez la conceptul iniţial pe care îl vrei primi, îl las la dospit peste noapte să văd dacă mai am ceva de eliminat.

Pasul 4: Feedback – king of collaboration –

Vei primi câteva opţiuni pe care eu le consider cele mai potrivite ca relevanţă, compoziţie, şi utilitate. Partea cea mai importantă a colaborării noastre este feedback-ul. Ce şi cum şi unde şi de ce. Aici povestim telefonic sau prin video, pentru a putea elabora şi discuta temeinic despre modificări, dacă sunt sau nu necesare. Sinceritatea este importantă, de ambele părţi.

Pasul 5: We have a winner
Am modificat, am randat, am exportat şi am expediat. Tu vei primi fişierele în format vectorial, jpg şi png şi eu fac un dans al bucuriei pentru un nou proiect încheiat cu succes.

Cred cu tărie în compatibilitate, comunicare şi empatie. Misiunea mea e “branding and promoting with care” şi mă ocup de fiecare proiect aşa cum aş face-o cu business-ul meu.

Dacă te pot ajuta, scrie-mi, dacă ţi-au fost de folos ideile de aici “sharing is caring” şi te mai astept. Promit să mai scriu chestii interesante pe lângă alea nuatâtderelevante din jurnal 😀

Să fie cu energie,
Alexandra

#Contact

Scrie-mi pentru orice detalii sau cere o ofertă personalizată nevoilor tale.